FRAUDĂ URIAŞĂ la o agenţie de pariuri din Gorj! Mai multe persoane s-au folosit de trecerea la ora de vară şi au obţinut CÂŞTIGURI FABULOASE

851

Agenția de pariuri deținută în comuna Mușetești, județul Gorj, de unul dintre cei mai mari operatori de jocuri de noroc din România, a căzut victimă unei fraude de ordinul a zeci de mii de lei.

Un individ aflat în agenție a observat că sistemul informatic nu actualizase automat
ora de vară și a plasat mai multe tichete vizând extragerile Loteriei din Grecia, după ce
aflase, probabil din mediul online, rezultatele acestora. Angajata respectivei agenții a plătit
apoi, fără să suspecteze nimic anormal, câștiguri de zeci de mii de lei, până la epuizarea
resurselor financiare ale locației.

Persoana respectivă şi-a chemat și prietenii, astfel că, în scurt timp, 15-20 de
persoane au intrat în agenție pentru a miza pe același eveniment. Totul a culminat cu
frustrarea acestora de a nu-și putea încasa „câștigurile”, fondurile agenției fiind terminate,
fapt pentru care au solicitat INTERVENŢIA POLIŢIEI.

Reprezentanții companiei au reușit să elucideze misterul fabuloaselor câștiguri în serie de la Mușetești și a acordat, conform regulamentului de joc, cotă 1 pe respectivul eveniment. Cota 1 este interpretată prin posibilitatea pentru cei care au mizat să-și recupereze banii pariați, nu însă și presupusele câștiguri.

Operatorul și-a bazat decizia pe Articolul 21 din Capitolul 12 al Regulamentului de
Funcționare a Jocului de Pariuri în Cotă Fixă, care spune aşa: „Dacă tichetul a fast făcut după ora reală de extragere, pariul este considerat nul și se calculează cursul 1.00”.

Compania informeaza ca se va adresa și organelor de poliție, dat fiind că multe tichete fuseseră
deja plătite, ceea ce se constituie într-un evident demers de fraudare a companiei de către
respectivii indivizi. Iar frauda va fi simplu de demonstrat, respectiv prin ora de pe tichetele
de joc emise, care sunt ulterioare efectuării extragerii din Grecia, precum și prin înregistrările
camerelor de supraveghere din agenția de la Mușețești.

Citește și Mai multe de acelasi autor

Cmentariile sunt închise